Anton Holban

Anton Holban prezintă în O moarte care nu dovedeşte nimic suferinţa în dragoste. Protagoniştii naraţiunii sunt Sandu şi Irina. El, un infatuat, se crede frumos şi atrăgător, drept pentru care afişează faţă de ea un aer de superioritate "virilă şi intelectuală". O seduce pentru a-şi dovedi că este un soi de don Juan intelectual. Ea, timidă, nu extraordinar de frumoasă, dar cât de cât sigură pe ceea ce este şi pe ce ştie, cade în plasă fără cale de scăpare. Naraţiunea este la persoana I, din perspectiva lui Sandu. Perspectiva pe care o deschide Anton Holban devine astfel una interesantă, deoarece putem privi răul "de la el de acasă". Sandu narează cele întâmplate, realizând, în acelaşi timp, şi o mică analiză psihologică a trăirilor sale, iar noi, cititorii, suntem astfel martorii involuntari ai unei crime spirituale. Irina este analizată tot din perspectiva lui Sandu, care, deşi e limitată şi unidirecţională (vede numai ceea ce îl interesează pe el), ne ajută să înţelegem mai bine oribilul din acţiunile lui. La final Irina se sinucide, la câteva luni după ce se căsătorise cu altul. Întrebarea care rămâne... : "De ce?". Răspunsul se găseşte în text, eu cred că se conturează încă de la început şi că moartea Irinei îi dovedeşte cititorului că a intuit corect.