Monday, April 02, 2007

marin preda

Moromeţii I este un roman de care a auzit, cred, toată lumea. Un roman despre un ţăran român liniştit, cel puţin aparent, despre o anumită filosofie de viaţă, despre viaţă. Ilie Moromete este un individ ce are o concepţie despre viaţă bine definită. În străfundurile sale, Moromete este un ţăran, ce nu doreşte de la viaţă nimic mai mult decât să-şi păstreze liniştea interioară. Ca un făcut, însă, toată lumea pare a fi pornită să îi pună beţe în roate: fiii cei mari fug de acasă, luând cu ei şi animalele familiei, cu sora sa nu se mai înţelege de vreo 15 ani, nevasta îl ceartă din varii motive, iar datoriile la bancă şi la stat nu mai suferă amânare. Moromete se schimbă radical. Dacă la început el înţelege viaţa ca rezumându-se la a-ţi munci bucata de pământ, fără să te întrebe nimeni nimic, astfel încât să ai ce mânca şi cu ce te îmbrăca, şi nu-şi doreşte să aibă mai mult decât are nevoie, la final se pare că înţelege ideile "burgheze" ale fiilor săi, care îi distrug liniştea atât de mult iubită, îl dezgustă. Moromete este caracterizat, cel puţin la începutul romanului, de un optimism exacerbat. Majoritatea frazelor pe care le adresează altora sunt încărcate de ironie, plăcerea sa cea mai mare fiind aceea de a sta pe stănoaga din faţa porţii, "bând" tutun şi discutând nimicuri cu trecătorii. La sfârşitul romanului vom da însă peste un Moromete închis în el, care nu mai apare la poartă. Schimbările din ultimele luni din viaţa sa au avut urmări profunde.
Viaţa ca o pradă este un roman autobiografic. Preda explică aici procesul apariţiei romanului Moromeţii. Modelul lui Ilie Moromete este tatăl său, Tudor Călăraşu. Din descrierea pe care i-o face Preda ni-l imaginăm leit Moromete. Acţiunea din Moromeţii este plasată în satul natal, Siliştea-Gumeşti, multe din amintirile copilăriei sale fiind prelucrate în paginile romanului. Dintre toate, stăruitoare sunt acelea legate de salcâmul din spatele casei şi de tatăl său. Însă Viaţa ca o pradă nu se rezumă la atât. Îl descoperim pe Preda în timpul adolescenţei şi al maturizării, în periada evoluţiei sale de la cititor de romane la scriitor. Suntem părtaşi la descoperirea de sine a individului Preda, precum şi la descoperirea lumii de către acelaşi individ (era miop, iar atunci când îşi face prima pereche de ochelari, începe parcă să vadă lumea şi cu ochii minţii). Participăm la prima sa dragoste, la primele sale încercări, eşecuri şi reuşite scriitoriceşti. Prima sa carte, un volum de nuvele, Întâlnirea din pământuri, conţine între paginile sale germenii romanului Moromeţii şi prezintă acelaşi tip de ţărani: liniştiţi, împăcaţi cu ei înşişi, pe care numai dezastrele îi mai pot schimba. Însă adevărata bază a romanului este nuvela Salcâmul, nepublicată însă în volum, deoarece, mărturiseşte scriitoul, era ceva nedesluşit cu ea, părea neterminată.
Una dintre nuvelele din Întâlnirea din pământuri este Calul. Acţiunea este foarte simplă: Florea Gheorghe se hotărăşte să ucidă un cal bătrân. Foarte de dimineaţă, cei doi pornesc liniştiţi către locul în care va fi săvârşită fapta. Merg tăcuţi, ca doi prieteni vechi: unul nu vrea să se gândească la ce are de făcut, celălalt nu întreabă. Totul e hotărât, nimic deosebit faţă de o zi obişnuită. Planul este dat peste cap de lipsa fierarului de acasă, de la care Florea "vroia să ia ceva". Se creează o tensiune, care va creşte treptat, până în momentul uciderii animalului. Nu fapta aceasta era problema, înţelegem la final, ci modul în care ea avea să fie săvârşită. Obiectul cerut de la fierărie (cel mai probabil un ciocan) avea o importanţă vitală. Florea Gheorghe este nevoit să găsească o altă unealtă, un os uscat, care nu este la fel de eficient. Calul suferă, ceea ce deranjează. Îi deranjează pe amândoi, se pare, căci după prima lovitură ambii se îndârjesc, se înfruntă, omul fiind nevoit să lovească "cu ură". După câteva momente de "violenţă", totul revine la liniştea iniţială.
Ce rămâne la sfârşit? Ideea că viaţa merge înainte, pe orice direcţie, chiar dacă nu e cea pe care o prevăzusem noi.

În fotografie, scena de la fierărie din filmul Moromeţii din 1987.

1 comment:

Anonymous said...

Deci Morometii este un roman despre viata...oare nu toate romanele scrise in decursul istoriei sunt despre viata?