Monday, May 28, 2007

Serile Humanitas 7

Iată că a avut loc şi ultima dintre Serile Humanitas din acest sezon. Cartea pusă în discuţie vineri, 26.o5.'07 a fost Sunt o babă comunistă!, a scriitorului Dan Lungu. Din păcate, deşi este profesor la Facultatea de Sociologie din cadrul Univ. "Al. I. Cuza", Iaşi, scriitorul nu a fost prezent la întâlnire. Cartea a fost prezentată de către Livia Iacob, doctor în litere, împreună cu trei studenţi în anul al II-lea, la Literatură comparată, Silviu Ciocan, Andra Precupanu şi Răzvan Florea. Discuţia a fost animată cât de cât, chiar dacă cei trei studenţi nu au trăit prea mult în vremurile odioase. Publicul i-a susţinut, apreciindu-le curajul de a apărea în faţa unor necunoscuţi pentru a-şi susţine opiniile.
Interesant este că unii dintre cei care ar trebui să semnaleze evenimente ca acesta o fac fără a şti care este adevărul şi fără a fi de faţă la eveniment, doar pentru a "îndeplini cincinalul", cum se spunea pe vremuri... Un astfel de articol a apărut pe unul dintre siteurile studenţilor din Iaşi, unde un personaj prea zelos a distorsionat o mică parte din adevăr:
http://www.studis.ro/articole/cultural/seara-de-literatura-cu-dan-lungu-1395.html
Mama ei de mass-media!

No comments: