toate-s vechi şi noi-s toate

Redescopăr, cu oarecare plăcere aş putea spune, unele dintre cărţile ce "stau la baza literaturii române", cum s-ar exprima unii. Ce-i drept, valoroase, unele chiar extraordinare, dacă ne gândim când au fost scrise, în ce stadiu se afla literatura română, şi nu numai, chiar limba română (sufereau amândouă, fiecare din varii motive, poate încă mai suferă) la momentul acela.
Una dintre aceste cărţi este Ţiganiada. Mult timp, sincer să fiu, am fugit de ea. Imi părea greoaie, imbâcsită, mucegăită... Insă a trebuit să revin asupra ei, fapt care mi-a adus o surpriză de zile mari: chiar e o carte bună! Are întradevăr valoarea pe care susţin unii că ar avea-o!
Primele chestiuni care sar în ochi când te apuci de citit sunt trimiterile la antichitate. Am gândit la început că trebuia omu' să se inspire de pe undeva. Dar m-am înşelat, căci acesta e unul dintre scopurile pe care le urmareşte Ioan Budai-Deleanu: să-l înşele pe cititor, să-l pună pe un traseu greşit, să-l facă să se simtă superior scriitorului. De ce? Simplu (e o chestiune pe care o înţelegi pe măsură ce analizezi notele de subsol): ca să-l ironizeze pe cel care nu-şi dă seama de clenci (in timp ce textul înaintează, apar feluriţi "cititori imaginari", care-l comentează: scriitorul se gândise deja la ce au să spună anumiţi cititori despre textul său). Bun, şi ce, nu s-a mai văzut? Ba da, dar mai puţin la un scriitor român de la 1800... Şi ironia nu se opreşte aici: mai sunt ironizate şi operele antice la care facea trimitere la început, precum şi personajele epopeei şi acţiunile lor. Şi totul având nişte mize dintre cele mai serioase: salvarea femeii iubite, dobândirea de libertate şi neatârnare naţională, probleme ce ţin de religie... O tehnică pur postmodernistă după părerea mea, folosită în literatura română cu 160 de ani înaintea apariţiei postmodernismului la noi...
Întâmplarea aceasta m-a făcut să îmi schimb atitudinea faţă de ceea ce se spune că e "fumat". Uneori, aceste texte atât de "învechite" pot da dovadă de vitalitate chiar şi după atâta amar de ani...
"Dacă nu ai un bătrân..."